Urata  expresia daca te gandesti ca o adresezi unei fiinte umane…dar cand e adresata unui dragon in contextul din filmulet…pare una din cele mai amuzante replici din urmatorul nr.1 in topul filmelor de desene animate… cel putin asa crezi dupa ce vezi trailerul…

Sa nu mai spunem ca e facut de producatorii “anonimului” SHREK ….

eu sunt un mare fan al desenelor… sper sa va placa filmul…pana pe 26 martie cand e lansat…mai este… dar traileru e superb 8->

va recomand FULL SCREEN

Istorisirea ce urmeaza nu se adreseaza doar iubitorii tenisului…
Multi sunt cei care iubesc tenisul, dar cati sunt cei care critica tenisul feminin, fie din cauza sunetul pe care unele jucatoare le scot, sau fie din cauza lipsei serviciilor cu 200 km pe ora, sau din cauza ca tenisul feminin e cu 2 trepte de viteze in urma celui masculin.  Sa nu uitam niciodata , chiar si asa, tenisul feminin are eleganta, stil si luptatoarele la propriu.
Va prezint  istoria unei jucatoare, Caroline  Wozniacki 19 ani , o jucatoare chinuita de crampe musculare ce lupta pana la capat, ce refuza sa se dea batuta chiar si atunci cand toata lumea credea ca va abandona meciul.
Priviti la inceput prin ce dureri trece aceasta jucatoare, atunci cand cade si aproape ca nu se mai poate ridica, arbitrul o avertizeaza ca numai poate sa tina in loc meciul (din cauza ca timpul acordat ingrijirilor medicale a expirat), trebuia sa se hotarasca sa renunte sau sa lupte cu o durere insuportabila… restul priviti si singuri ce a reusit.
Dupa ce a castigat primul set la 0 si l-a cedat pe al doilea in tiebreak, era in ultimul game, daca il  castiga , castiga meciul, foarte simplu… atunci cand nu ai crampe musculare si o durere infernala.
E o lectie de viata, e un exemplu. Tot respectul Caroline.

”At some point, you have to make a decision. Boundaries don’t keep other people out. They fence you in. Life is messy. That’s how we’re made. So, you can waste your lives drawing lines. Or you can live your life crossing them. But there are some lines… that are way too dangerous to cross.”

Cand eram mici si suparati pe colegii nostri de joaca ,daca  aveam o creta in mana trageam frumos o linie zicandu-i  “nu treci de linia asta, aici ma joc  eu singur ”, de obicei se intampla sa ne jucam singuri dupa linie pana ne plictiseam si stergeam linia sau treceam linia la celalalt ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat nimic.

Granitele le desenezi cu mana ta, dar sa fim constienti ca  intotdeauna vor fi incalcate, cu sau fara acordul tau, cateodata te bucuri ca anumite persoane incalca acele granite…dar nu dupa mult timp iti aduci aminte ce te-a facut sa desenezi acea granita…  apoi intervin deciziile….

Viata e un  pachet mare de decizii…un set imens… mai multe randuri de domino…sa luam de exemplu un singur  rand de domino… , daca ai ales pe una prost se duc  toate celelalte la vale de pe randul respectiv… insa daca ai ales pe cea buna,  ca sa nu darami tot randu trebuie  sa mai  iei o decizie buna,   si apoi inca una si  tot asa pana termini cu randul respectiv…apoi treci la un alt rand… ce sa zic “life is messy”…

Nu renunta niciodata sa ai grija de randurile imense de dominouri din viata ta … ca in filmuletul urmator

Ce așteptări ai de la  o melodie care o asculți … sa îți transmită un anumit mesaj?.. să îți transpună o anumita stare?… sa te facă să te simți bine….sa te facă să iți aduci aminte de cineva?

Am întrebat intr-o zi cateva persoane pe messenger cărora le respect părerea… am primit niște răspunsuri foarte interesante:

“să mă regăsesc în ea, cred, să exprime ce simt și nu pot exprima eu”

“sa aibă ceva nou, interesant”

“de obicei ascult chestii care sa creeze legaturi senzoriale cu trăirile din trecut, sau incerc stări noi”

“imi place, fie pentru că reflectă realitatea din viața mea, la momentul actual, fie pt ca aș dori să fie viața mea asa cum spun versurile,fie imi amintește de ceva plăcut sau nu, din trecut, adică a existat o perioada in viata mea cand iubeam melodia aia…și acum cand o reaud,parcă traiesc din nou acele clipe sau incerc.”

“o melodie pe care să o ascult in mod constant și să îmi placă… trebuie sa fie genul meu, sa ma atragă linia melodică și versurile sa nu aibă rime idioate de gen ratusca-musca-pusca … sau mai sunt o serie de melodii care sunt in afara genului pe care il ascult de obicei dar ma atrag pt ca se leagă de o experiență personală”

“sa transmită sau sa imi ofere un mesaj sau o stare bună”

“de obicei nu, nici o asteptare, daca nu imi place nu o mai ascult, daca as avea așteptări, mi-as face eu muzica mea”

“să nu fie prea lungă,refrenul sa nu se repete prea des sau să aibă și alte cuvinte în afară de refren”

“de la o melodie…mmm…în principal eu sunt genul de persoană care ma regăsesc în versurile care le ascult..cam asta mă atrage la o melodie…apoi e și muzica în sine”

“sa-mi ridice moralul atunci când e la pamant, desigur că imi selectez melodia în perioada aia, poate ceva care sa ma facă sa meditez asupra unor lucruri, sa ma trezeasca.”

“sa fie linistită  să nu ma zgârie la urechi , si sa aibă un mesaj acceptabil”

“Să sune a muzică, sa aibă o linie melodica, sa ma ducă pe un tărâm ce numai eu  știu unde e, să mă facă să cred ca pot zbura.”

Fie  că percepem cantecul ca un liant intre noi si trecutul nostru,   sau un liant intre noi si ceea ce  dorim noi să fim… Fie că percepem muzica  ca un  “drog” ce ne face să ne simțim mai bine sau ca o pasitilă de cap ce te calmează, te relaxează și te face sa uiți de problemele vieții… Fie că aștepti un mesaj de la ceea ce asculti, sau prin muzica iti place să te exprimi si să comunici…Fie că o percepm ca un ceas desteptator, sau ca o pereche de aripi, sau chiar ca o poezie. … Recunoastem ceea ce a zis Beethoven             “Music is … a higher revelation than all wisdom and philosophy”

Sper ca urmatoarea melodie sa va satisfaca asteptarile ce aveti de la o melodie .

Nu am sa fac vreo comparatie intre cele doua branduri ci doar am sa va spun povestea lor, mie mi-a placut si am hotarat sa o public pe blog

Fiecare stim ce inseamna “Puma” sau “Adidas”, Multi am purtat cu mandrie una un accesoriu sau altu al uneia din aceste firme, mai ales incaltamintea usoara si durabila.Dar nu stim adevarata poveste din spatele lor.
Povestea noastra incepe in micul oras cu aliura medievala numit Herzogenaurach (e bine ca nu trebuie sa il pronunt),in acest oras erau 2 frati Adolf si Rudolf Dassler.Mama lor a facut prima pereche de  pantofi sport, numiti “Dassler shoes”, cu astfel de incaltaminte legendara atleta Jesse Jones a castigat medaliile la olimpiada din 1936, numai putind de 40 de medalii au fost castigate de atleti care purtau “Dassler shoes” la acea olimpiada.

Odata cu Al doilea razboi mondial, diferenta de opinii in domeniu politicii a dus la separarea celor doi frati, unul sustinea fenomenul “Nazi” altul era impotriva, si datorita acestui lucru unul din ei a fost in inchis si a stat in inchisoare cativa ani. Rudolf a fost cel care a fost inchis, de aceea a crezut ca a fost vina fratelui, ca el l-a tradat si a hotarat infiintarea propriei fabrici.
Astfel Adolf Dassler a infiintat ADIDAS (“Adi” era prescurtarea prenumului Adolf, si “Das” vine de la Dassler) pe un mal al raului ce trece prin oras, iar  Rudolf a infiintat Puma (prima data a incercat cu numele de “Rudi” dar a schimbat mai tarziu in Puma) pe celalalt mal al raului.
In urma incidentelor cei doi frati nu si-au mai vorbit, dar chiar si asa firmele au prosperat si in dupa razboi cele doua companii erau printre singurele companii de succes din Germania.
Orasul s-a impartit in doua, astfel incat era un macelar Adidas si unu Puma, era restaurante si hotelui cu numele firmelor, cei ce lucrau la Puma nu intrau in restaurantele sau hotelurile Adidas si viceversa.
Urmasii fiecarui frate a ramas fidel in afara de unul singur care a lucrat pentru ambele firme, nepotul lui Rudolf, Franc Dassler, a parasit Puma pentru Adidas. El a fost cel care a inceput sa nogicieze impacarea celor doua companii. S-a iscat un mare scandal in urma acestui act, ziarele au dedicat multe pagini acestui eveniment.

Dupa aproximativ 60 de ani de “razboi”, cele doua familii si totodata companii si-au anuntat impacarea, acest eveniment fiind marcat de organizarea unui meci de fotbal dintre cele doua rivale.

Ce li-a lipsit celor doi frati, ca sa evite ura dintre cele doua familii?
IERTAREA,
Poate numai ei stiu cat au suferit cand vedeau pe fratele sau pe partea cealalta a raului si vroiau sa ii vorbeasca, dar mandria orgoliul, nu ii lasa. Numai spun ca aceasta atitutide a fost intiparita in mintea urmasilor lor, si chiar a locuitorilor acelui oras.

Ieratarea si renuntarea la orgoliu te poate duce pe calea pacii si a vindecarii ranilor facute de trecut.

After careful consideration and many sleepless nights, here’s what I’ve decided. There’s no such thing as a grown-up. We move on, we move out, we move away from our families and form our own. But the basic insecurities, the basic fears and all those old wounds just grow up with us. And just we think life and circumstances have forced us truly to become an adult, your mother says something like that. Or worse, something like that. We get bigger, we get taller, we get older. But, for the most part, we’re still a bunch of kids, running around the playground, trying desperately to fit in. I’ve heard that it’s possible to grow up, I’ve just never met anyone who’s actually done it. Without parents to defy, we break the rules we make for ourselves. We throw tantrums when things don’t go our way. We whisper secrets with our best friend, in the dark. We look for comfort where we can find it. And we hope against all logic, against all experience, like children, we never give up hope.

Grey’s Anatomy

Chiar daca devenim mai inalti, mai mari,mai batrani  – nemaiavand reguli impuse de parinti –  asta nu inseamna ca nu mai sutem acei copii care incercau sa se integreze intr-un grup, atunci cand mergeau pe terenul de joaca; ca devenim isterici, atunci cand nu ne place ceva, ca inca spunem secrete celui mai bun prieten al nostru  -  inca mai cautam confort oriunde il putem gasi, si, sfidand logica impotriva a tot ceea ce ne invata viata, nu renuntam niciodata la speranta.

Cateodata nu imi explic de ce anumiti oameni se supara atunci cand cineva li se adreseaza cu apelativul „copil”, cand , de fapt, ar trebui sa se bucure, sa se simta ei insisi, sa se bucure de viata, ca un copil a carui fiecare clipa e facuta pentru joaca, sa judece oamenii ca un copil,ca atunci  cand toti erau buni si de incredere, sa alerge ca un copil care nu stia semnificatia cuvantului lene…sa invete ca un copil, cand noul apare ca fiind prea interesant, sa deseneze ca un copil, cand esti mult prea constient de talantul tau…sa iubeasca  nevinovat, ca un copil…

“There is something to be sad, about a glass half full, about knowing when to say when…i think it’s a floating line…a barometer of need and desire..it’s entirely up to the individual, and it depends of what it’s being poured sometimes all we want is a taste, other times there is no such thing as enough, the glass is boundless… and all we want is more…” Grey’s Anatomy

Paharul pe jumatate plin =un  barometru al nevoilor si dorintelor noatre …

De fapt nu cred ca exista pahar pe jumate plin…. e  un singur pahar care se umple tot timpul… mai amar (cand e plin de tristeti nu vrem nici macar  sa gustam din acest pahar) … sau mai dulce (cand dorim sa fie plin de da deasupra, cand paharul nu ar trebui sa aiba limite, tot ce vrem e mai mult si mai mult)….

Cand ti-e sete numai  conteaza ce e in pahar il bei  si  gata….Altii sunt mai smecheri , incearca sa nu bea  niciodata din pahar…. si cateodata  pierd ceea ce e amar…dar cateaodata pierd si ceea ce e mai dulce ….

Sa nu credeti ca am ceva cu ziua aceasta, dar dupa ce veti citi ce urmeaza nu stiu daca veti mai avea aceeasi parere. Eu unul n-am nimic impotriva acestei zile, bravo celor care fac parte dintr-un cuplu, cred ca e una din cele mai fericite zile din viata lor…apropo LA MULTI ANI, dar totusi avand in vedere la cat de mediatizata e ziua asta nu puteam sa nu fac si eu un blog, de aceea am cules de pe ici pe colo niste expresii care mi-au placut mie …

~~ziua indragostitilor este o zi asa de cruda. Daca faci parte dintr-un cuplu , sunt tot felul de asteptari ….de flori, de ciocolata, linjerie…. Intelegeti? O sarbatoare in care ii oferi o cutie cu ciocolata apoi astepti sa-si puna linjeria deokiata ….Crud

~~Ziua indragostitilor ….…nu e cea mai buna perioada a anului in care sa fii singur ?!…sa fim sinceri … e kiar foarte aiurea…putem zice ca ziua indragostitilor e o sarbatoare doar pt cupluri….iar cei singuri se uita la ei cum isi daruiesc imense bukete de flori si dulciuri si dragoste….si …. lucruri…si iti dai seama ca pe fatza ta scrie ca esti un ratat.
Kiar daca vei incerca sa te ascunzi, intotdeauna se va gasi un priten(prietena) numai ca sa-ti reaminteasca ( sa rasuceasca cutitu in rana ) ca nu numai ca nu ai nici un plan in aceasta zi (pentru ca esti singur)…ci ca ei ca un cuplu si-au planuit ceva super tare…
“Prietenul meu ma scoate la un restaurant foarte scump, tu unde te duci Ana?”
“Noi mergem la ski pt weekend tu ce faci , Jimmy?”
“Ce fel de flori sa-i iau?trandafiri sau orhidee, tu ce crezi Leny?
De acum incolo pt mine numai exista “Valentine’s Day” , refuz sa las o zi oarecare de februarie sa-mi zica daca sunt demn de a fi iubit sau nu.

~~Ce este Ziua indragostitilor?
Este acea zi din an ,cand tu pretuiesti in fata cuiva incat acel cineva este gata sa cheltuiasca bani pentru tine…

Cuplurile au un ciudat mod de a gandi…de exemplu … cupidon este foarte dragut….este un baiat gol ce are o arma de razboi in mana… nu-i asa ca e dragutz
…..Pai daca este dragutz hai sa-l adaptam …si sa-i punem in mana un pistol, in loc de arc….nu e asa ca sunt dragutzi

Un alt lucru ciudat este felul in care isi vb la telefon cuplurile cand au expirat cele 5 minute in care ar trebui sa fi terminat de spus toate lucrurile importante …ei incep sa bata campii ,imaginativa o tipa o suna pe tip….”Ti-ai inkeiat sireturile singur azi dimineata..aaaaah..imi pare atat de rau ca nu am fost acolo…”

Un alt exemplu este barbatul …care trece de printr-o perioada de tranzitie de la ” Tata lasa-ma ca pot si singur!!!” la “Draga,…. poti sa vii sa faci acestu lucru pentru mine , cred ca am nevoi de ajutorul tau?”

A great moovie… that you’ll never forget… If you already saw it… watch it again.. it’s too good to be seen just once…

“Thought about what you said to me the other day, about my painting. Stayed up half the night thinking about it. Something occurred to me… fell into a deep peaceful sleep, and haven’t thought about you since. Do you know what occurred to me? You’re just a kid, you don’t have the faintest idea what you’re talkin’ about. You’ve never been out of Boston. So if I asked you about art, you’d probably give me the skinny on every art book ever written. Michelangelo, you know a lot about him. Life’s work, political aspirations, him and the pope, sexual orientations, the whole works, right? But I’ll bet you can’t tell me what it smells like in the Sistine Chapel. You’ve never actually stood there and looked up at that beautiful ceiling; seen that. If I ask you about women, you’d probably give me a syllabus about your personal favorites. You may have even been laid a few times. But you can’t tell me what it feels like to wake up next to a woman and feel truly happy. You’re a tough kid. And I’d ask you about war, you’d probably throw Shakespeare at me, right, “once more unto the breach dear friends.” But you’ve never been near one. You’ve never held your best friend’s head in your lap, watch him gasp his last breath looking to you for help. I’d ask you about love, you’d probably quote me a sonnet. But you’ve never looked at a woman and been totally vulnerable. Known someone that could level you with her eyes, feeling like God put an angel on earth just for you. Who could rescue you from the depths of hell. And you wouldn’t know what it’s like to be her angel, to have that love for her, be there forever, through anything, through cancer. And you wouldn’t know about sleeping sitting up in the hospital room for two months, holding her hand, because the doctors could see in your eyes, that the terms “visiting hours” don’t apply to you. You don’t know about real loss, ’cause it only occurs when you’ve loved something more than you love yourself. And I doubt you’ve ever dared to love anybody that much. And look at you… I don’t see an intelligent, confident man… I see a cocky, scared shitless kid. But you’re a genius Will. No one denies that. No one could possibly understand the depths of you. But you presume to know everything about me because you saw a painting of mine, and you ripped my fucking life apart. You’re an orphan right? u think I know the first thing about how hard your life has been, how you feel, who you are, because I read Oliver Twist? Does that encapsulate you? Personally… I don’t give a shit about all that, because you know what, I can’t learn anything from you, I can’t read in some fuckin’ book. Unless you want to talk about you, who you are. Then I’m fascinated. I’m in. But you don’t want to do that do you sport? You’re terrified of what you might say. Your move, chief”

A French teacher was explaining to her college class that in French, unlike English, nouns are designated as either masculine or feminine. House is feminine – ‘la maison’. Pencil is masculine – ‘le crayon’.

A student asked, ‘What gender is ‘computer’?’
Instead of giving the answer, the teacher split the class into two groups – male and female – and asked them to decide for themselves whether ‘computer’ should be a masculine or a feminine noun. Each group was asked to give four reasons for their recommendation.

The men’s group decided that ‘computer’ should definitely be of the feminine gender
(la computer) because:
1 No one but their creator understands theirinternal logic.

2 The native language they use to communicate with other computers is incomprehensible to everyone else.

3 Even the smallest mistakes are stored in long-term memory for possible later review.

4 As soon as you make a commitment to one, you find yourself spending half your
wage packet on accessories for it.

The women’s group, however, concluded that computers should be masculine (le
computer) because:

1 In order to do anything with them, you have to turn them on.

2 They have a lot of data but still can’t think for themselves.

3 They are supposed to help you solve problems, but half the time they ARE the problem.
4 As soon as you commit to one, you realise that if you had waited a little longer you
would have got a better model.

The women won!